No public Twitter messages.
Posted by gabriela Posted on Aug - 16 - 2013

Când viaţa o ia la fugă pe lângă tine… opreşte-o!

Ce bine… doream atât de tare să ajung să-ţi pot scrie, să-mpărtăşesc cu tine aceste gânduri, trăiri…

house-river-serbia_57361_600x450

Azi, paşii mi-au ajuns într-un loc unde nu am mai fost de foarte multă vreme,  o casă în care nu s-a mai intrat de ani buni. De cum s-a deschis uşa am simţit un fior ce-mi cuprindea întregul corp şi nu numai…  Era un simţământ ciudat, oarecum de recunoaştere a ceea ce revedeam şi totodată de secătuire, de singurătate, de abandonare. Simţeam o greutate imensă ce-mi apăsa umerii parcă împovăraţi de ani, dintr-o dată…

În timp ce ochii mi se opriră pe o fereastră ce dădea spre grădină, am realizat cât de asemănătoare, chiar izbitoare, e asemănarea acestei case cu a unui om…

La-nceput nu ştiam de unde gândul acesta? Ce legătură poate fi?

Curând, am înţeles asemănarea acelei case cu un om. Căci, uite, această casă nu a mai fost locuită de ani buni, drept pentru care nu a fost îngrijită de nici un fel, pânze de păianjeni ţesute peste tot, zugrăveală căzută pe ici-colo, decolorată, aer închis, simţeam că trecutul a venit în prezent…

Dar, cum e oare o zi din viaţa unui om?  

Se trezeşte, în grabă îşi face cele necesare şi iese din casă, tot în grabă, fuge spre muncă, ca mai apoi, când vine vremea, iese de la muncă, cu gânduri o grămadă şi-ncearcă să-şi croiască drumul spre casă, în aşa fel încât să-şi rezolve o grămadă de probleme, ajunge-acasă şi tot în grabă şi cu încă o sumedenie de griji în cap, continuă să mai facă câte ceva, ca seara când soseşte să-l afle vlăguit şi aşa frânt cum e, pune capul pe pernă şi… mâine dimineaţă o ia de la capăt… şi tot aşa, luni, ani, până când…

…la un moment dat i se „rupe filmul”,  se-mpiedică, poate, într-o bună zi şi se-ntreabă, în timp ce-şi scutură praful ridicându-se de jos:

„Oare CARE-i rostul meu?”

„Oare DOAR pentru asta sunt aici?”

„ATÂT să fie tot ce pot, ce ESTE pentru mine?”

………………………………………

Şi-atunci, precum eu am privit prin acel geam la grădina ce se-ntindea dincolo de el, aşa şi acea fiinţă, care până mai ieri era atât de preocupată să ajungă ziua de mâine, încât cea de azi nu exista cu desăvârşire, se scutură de praful vremii şi întrezăreşte frânturi de viaţă trecând pe lângă ea, bucăţi din filmul vieţii ce tocmai o împiedicase din goana-i nebună, se derulau cu repeziciune, pentru ca să-nţeleagă cât şi cum îşi lăsase viaţa să treacă pe lângă ea… şi aşa cum eu am simţit acel sentiment de secătuire, de singurătate, de abandon vizavi de acea casă, aşa şi omul, uitându-se în propria-i viaţă, îi vede goliciunea, căci oricât ai avea în plan material, simţi că lipseşte ceva, ceva care nu are cum să fie înlocuit sub nici o formă, ci doar simţi că ai ceva important de făcut pentru tine…

near_death_experience_illustration_09666500

Şi-atunci, oare acel om nu e precum o casă părăsită?

E precum o epavă, doar există, dar de trăit, când mai trăieşte?

A nu avea grijă şi de hrana sufletului nostru e ca şi cum ne-am părăsi, ne-am lăsa goi. E ca şi orice casă lăsată singură, la un moment dat îi va cădea ceva din acoperiş, apoi zidurile, încet, pe rând i se vor măcina, ca într-un final să cadă, să se prăbuşească, ajungând o ruină… Şi ştim atât de bine că şi un copac găunos la un moment dat se va frânge chiar sub adierea slabă a unui vântişor.

Am realizat cât e de fragilă acea stare şi a unei case şi a unui om, revăzând ambele filme rulându-se deodată. 

Căci, oare, corpul nostru nu este tot o casă? O casă a sufletului, care are nevoie de îngrijirea cea mai potrivită pentru a ne putea sluji la nevoie.  Ai grijă de „casa” ta!  

O stare de înţelegere se lăsă simţită, când lătratul unui căţel mă trezi, realizând că nu sunt singură acolo…

Te-ai împiedicat şi tu de filmul vieţii tale?… 

Împărtăşeşte-mi, te rog,  ce anume te-a ajutat să te ridici şi să te scuturi de praf, care sunt răspunsurile la-ntrebările ce ţi le-ai pus în acele momente de răscruce din viaţa ta?

P.S. – „Odată un tăietor de lemne, foarte puternic, a cerut să fie angajat la un comerciant de lemne, iar acesta a acceptat.
Tăietorul de lemne era mulţumit de condiţiile de muncă oferite de comerciant, de asemenea şi salariul pe care îl primea era unul foarte bun. Astfel, muncitorul era determinat să lucreze cât mai bine. Şeful său i-a dat un topor foarte bun şi i-a aratat zona unde urma să lucreze.
În prima zi tăietorul de lemne a tăiat optsprezece copaci, iar şeful său l-a felicitat pentru munca depusă. Foarte motivat de cuvintele de apreciere ale şefului său, muncitorul era determinat să îţi crească numărul de copaci tăiaţi, dar deşi a lucrat mai greu, a doua zi el nu a reuşit să taie decât cincisprezece copaci. A treia zi a lucrat şi mai mult, dar numai zece copaci a reuşit să taie. Zi după zi tăia tot mai puţini copaci deşi se străduia tot mai mult.
La un moment dat tăietorul de lemne se gândi că probabil şi-a pierdut toată puterea. Atunci el s-a dus la şeful său şi i-a spus că nu mai poate să lucreze pentru că, deşi depune tot mai mult efort, nu mai reuşeşte să taie copacii.
Atunci şeful l-a întrebat:
– Când a fost ultima dată când ai ascuţit toporul?
Tăietorul de lemne i-a răspuns:
– Să ascut toporul? Nu am timp de aşa ceva. Sunt foarte ocupat cu tăiatul copacilor…

Morala: Alege să lucrezi mai inteligent decât mai din greu. De asemenea trebuie ca întotdeauna să aduci la zi cunoştinţele pe care ţi le-ai însuşit la un moment dat pentru a fi mai eficient.”

ws_Together_1680x1050

Sunt aici pentru a merge mai departe, împreună cu tine,

Gabriela

Categories: Căsuţa cu poveşti

3 Responses so far.

  1. Ildi spune:

    Gabriela,

    Iti multumesc pentru aceasta poveste, foarte adevarata si foarte profunda.

    Ai dreptate, ajungem in anumite situatii sa uitam de noi. Pe mine m-a trezit copilul meu. Prezenta ei in viata mea m-a determinat sa ma ocup mai mult de mine.

    Te pup si te imbratisez cu drag, Ildi.

    • gabriela spune:

      A-ti trăi viaţa, ca şi cum ai vedea un film în care actorul principal nu eşti tu, e poate cel mai cumplit bumerang pe care să-l primeşti atunci când ajungi să conştientizezi asta!
      Partea cea bună a lucrurilor, e să ajungi în acel punct din care să percepi fineţea liniei ce desparte a-ţi trăi viaţa conştientă de ea şi a lăsa pe ceilalţi să-ţi fie cei care îţi arată calea, iar tu să-i crezi pe cuvânt.

      Mă bucur nespus să ştiu că povestea mea, cât se poate de reală, a ajuns să te mişte la un nivel atât de profund.

      Mulţumesc din suflet că eşti parte din viaţa mea!

  2. Donte spune:

    The best thing about Brandon Carr? Is the pompous Cowboys fans who kept saying “Jerruh and his new 50 million dollar ca!2r!!!!&#8r21; Too bad Cowpukes.!!! Another year of disappointment


Sponsors