No public Twitter messages.
Posted by gabriela Posted on Iul - 06 - 2014

Dăruieşte-te ţie!

The Calm Before the StormSe spune că o furtună puternică s-a iscat ca din senin iar marea s-a supărat atât de puternic, agitându-se şi răsturnând un vapor ce tocmai trecea prin acea parte a lumii…

Dintre toţi pasagerii, povestea ne spune doar de unul care s-a trezit pe o plajă pustie, care, într-un târziu, se trezi şi cu mirare începu a privi în jur, străduindu-se din răsputeri a se dezmetici şi încet, încet îşi aminti cum a ajunse acolo.

Văzu în preajma sa, tot din naufragiu, câteva bucăţele de lemn, rupte din vapor şi o cutie de chibrituri. Chibzuind la  ce i-ar putea fi de folos, găsi curând că ar fi bine să se apuce să facă un foc, nădăjduind căci astfel cineva, trecând prin apropiere va zări focul ori fumul. Şi cum chibritele i se vor termina curând, îşi spuse că e necesar să menţină focul aprins în permanenţă.

După ce aprinse focul, se duse să vadă care îi sunt împejurimile, însă spre stupoarea lui constată că de jur împrejur era înconjurat de apă… era pe o insulă pustie, era doar el singurul locuitor. Aşa că, pe lângă vatra cu foc îşi construi şi o colibă.

Vremea trecea, focul tot ardea, însă de a-l vedea cineva, nici poveste.

Într-una din zile, pe când era plecat după mâncare, prin pădure, se iscă o furtună, pornindu-se un vânt puternic, care suflând vijelios, îndreptă focul spre colibă, iar aceasta scrum se făcu…

Şi cum, parcă nu era de-ajuns, porni şi ploaia, iar astfel, focul se stinse…

Ajuns înapoi şi găsind totul atât de înfiorător, omul începu a se tângui, a se răzvrăti, că şi aşa era oropsit, dar acum se vedea chiar fără nic o şansă de a mai scăpa vreodată din acel loc, se vedea ţintuit acolo, predat singurătăţii pentru totdeauna…

Şi cum se tot văita el, la un moment dat ochii i se opriră pe luciul apei,  undeva în zare ceva mişcător  se îndrepta spre el: era o barcă!!!

Apropiindu-se de mal, observă că în barcă erau un marinar, care i-a spus:

-De dimineaţă am văzut un foc mare şi am studiat hărţile, iar pe această insulă ne arăta că nu locuieşte nimeni, astfel am ştiut că acolo e cineva care are nevoie de o mână de ajutor…

Freedom

Aceasta a fost povestea, însă partea frumoasă ce s-a născut în mine a fost povestea poveştii de dinainte, şi anume:

Viaţa noastră curge aparent normal, chiar şi aşa plină de rutină, noi îi spunem că este normală, cu toate astea, la un moment dat, se întâmplă ceva, care zdruncină din temelii tot ce până mai ieri era literă de lege şi constaţi că stabilitatea e doar o poveste de adormit copii (sau poate de speriat…), nicidecum ceva de care să te poţi strâns agăţa şi să stai şi confortabil acolo…

Hmmm, asta seamănă cu prima furtună, nu-i aşa? Şi vine furtuna, aceea iscată pe mare, timp în care omul nostru era pe acel vas împreună cu alţi oameni asemeni lui, călătorind oarecum împreună, crezând probabil că au aceeaşi destinaţie…

Trezindu-ne singuri, într-o lume fără pic de siguranţă, total necunoscută nouă, unde e necesar să ne adaptăm cum putem noilor condiţii, simţim cum totul parcă s-a dat peste cap, iar atunci ce facem? Ne apucăm frumuşel să învăţăm regulile din lumea cea nouă, ne căutăm care ne este noul teritoriu să ştim ce avem de făcut,.

Şi cum cei din jur au dispărut, cei cu care înainte credeai că ai acelaşi drum, constaţi că nu mai ai cu cine vorbi şi să fii înţeles… deci, precum omuleţul din poveste: ne trezim singuri. Şi rămâi doar tu cu tine… iar din acel spaţiu, simţi că e necesar să aprinzi un foc şi să-l meţii în permanenţă arzând, ca cei asemeni ţie, trecând pe acolo, să nu care cumva să treacă neobservându-te.

Tot atunci simţi că e necesar să-ţi faci o relaţie cu tine – creându-ţi o colibă, chiar lângă acel foc – începi a căuta sensul vieţii, cauţi să te „hrăneşti” cu ce simţi că te întregeşte, începi a te cerceta, a-ţi acorda atenţie.

Şi chiar ne descurcăm bine, reuşim să ne aprindem focul şi ne facem şi coliba, până când… apare o nouă furtună care distruge de asta dată şi ceea ce clădise până acolo, adică apare din nou ceva care ne lasă goi, şi constatăm că toate eforturile noastre au fost zadarnice, că indiferent cât am fi muncit cu noi, vom fi priviţi ca nişte atipici, nişte ciudaţi, nişte oi negre… şi-atunci apare disperarea, răzvrătirea, căderea în gol cu convingerea că orice ai face, totul pare să fie în zadar şi chiar te gândeţti că poate era mai bine înainte… înainte de a fi pornit în călătorie, înainte de a fi luat pastila (Matrix)…

Deznădejdea pune stăpânire pe noul tău teritoriu, începi să te întrebi cum oare ai funcţiona în vechiul teriotoriu şi, partea cea mai grea e că nu te mai regăseşti sub nici o formă acolo…

Şi te zbaţi, te zbaţi, focul cel din vatră îţi mistuie chiar şi culcuşul pe care ţi l-ai creat în adâncul tău, creând un foc uriaş, nu te mai regăseşti în absolut nimic…

Şi-n acest zbucium apare ceva care nu ar fi putut apare în starea de dinainte, căci chiar prin furtuna de pe urmă s-a declanşat ceva sublim, ceva ce nu ar fi putut ieşi la suprafaţă, astfel l-ai eliberat, eliberându-te.

Tot ceea ce aparent pare a fi fără măsură de potrivnic ţie, privit în acel moment, poate să-ţi dăruiască cele mai mari comori.

 

SONY DSC

Dăruieşte-te ţie!

Iartă-te!

Iubeşte-te!

Acceptă-te!

Lasă curcubeul să-ţi coloreze Viaţa!

 

Cu drag, Gabriela :)

 

Călătoria ta pe unde este?

Categories: Căsuţa cu poveşti

2 Responses so far.

  1. anca spune:

    la prima furtuna

    • gabriela spune:

      Aşa cum spune şi acest citat:
      „Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie!”…

      Ai încredere că eşti acolo unde e nevoie sa fii!


Sponsors