No public Twitter messages.
Posted by gabriela Posted on Feb - 24 - 2013

Îmi iubesc copilăria

childhood_little_girl-1920x1080

După cum vă povesteam, despre Atelierele de creaţie, ele au fost cele care, cu adevărat, parcă m-au teleportat în lumea mirifică a copilăriei.

Tocmai de aceea, sunt anume făcute, să ne putem accesa adevărata valoare a stării EU SUNT!

***

Habar nu am cum, însă constat, că regăsesc aici, un întreg arsenal de clipe uitate,  minunate din copilărie, acele bucurii ale inocenţei, prin care, cred că păstrăm în sufletele noastre mereu, copilăria. E nemaipomenit să readuci în existenţa ta de om matur, o bucurie a unui copil. Să ai puterea de a reînţelege comportamentul unui prunc, să te pui în papucii lui, care de fapt sunt ai tăi.

I-am purtat o vreme bună, însă în timp ce ei se toceau, îmi doream din ce în ce mai tare să cresc, să fiu mare, să pot face ce vreau nu ce-mi dictează ceilalţi, cică. Da… eram chiar super convinsă că asta era ieşire: să fiu mare! Aşa cum fiecare aşteaptă să crească mare, căci avem o expresie care parcă ne forţează să ne dorim asta: „lasă! când o să creşti mare…”, am auzit-o şi eu de nenumărate ori şi apoi cred că de asta am crescut :-), ori poate… mi s-au micşorat papucii şi a fost musai să fiu mare!

cute-child-1920x1080 (1)

A venit şi vremea grădiniţei, când eram un puşti cred că cuminte, ori suficient de cuminte, că dacă n-am fost prea cuminte n-o să vă amărăsc lectura cu de-astea.

Alergam zglobie de colo colo, până genunchii mei poartă şi acum amprenta acelor vremuri minunate! Şi ce, îmi trebuiau şi alţi pantaloni, nu tot ăia vechi, alţii noi, că de genunchi nici se punea problema. La grădi am învăţat o grămadă de chestii care mi-au plăcut tare mult şi partea cea mai cea, era că, tovarăşa educatoare mă plăcea, da, eram o privilegiată, si asta-mi plăcea de minune.

Alergam, mă jucam, ascultam poveşti, îmi făceam planuri, îmi cream propria tolbă cu vise, aşa cum face fiecare copil, când el crede că TOTUL E POSIBIL!

A venit primul 15 septembrie din viaţa mea, care m-a surprins cu ghiozdanul în spate, unde-mi mutasem din tolbă atâtea vise şi speranţe, încât mi-era mai greu decât tot ce aveam în el pe-atunci: caiete, penar şi florile pentru tovarăşa învăţătoare la un loc. Acum, după atâţia ani, am înţeles că, era o altfel de încărcătura, de care mă bucur enorm şi care pe atunci, pentru percepţia mea,  erau doar „fluturi în stomac”.

După ce am început să cresc, am ajuns să ştiu, că unele lucruri sunt bune, iar altele sunt rele. Apoi am mai învăţat că unele lucruri nu se cade să le faci, altele trebuie musai făcute întocmai precum era în „regulament”. Tot de aici, am pornit, încă cu câteva, hai să le spun „jaloane”, fiind balanţa după care se cântărea tot ceea ce făceam eu şi ceilalţi din jur. Drept urmare, mai trecând anii peste mine şi eu peste ei, mi-am mai adunat şi eu câte ceva, că doar nu m-oi limita la ceea ce am primit în frageda vârstă a copilărie.  Şi uite-aşa, am pornit la drum, plină de convingeri şi pe deasupra, am înţeles, de astă dată singură, că unii oameni sunt buni iar alţii sunt răi…, că, câinii muşcă, pisicile zgârie, că ploaia mă udă şi nu-mi place, că soarele mă arde şi-mi provoacă alergii, că dacă te încrezi în cineva o să primeşti o lovitură sub centură, că trebuie să dau bine în lume, că … şi ar putea această înşiruire să meargă la infinit, că tot i-aş găsi continuitatea. Şi încă ceva aici: dacă un copil are credinţa că tot e posibil, acum simţeam chiar contrariul şi eram ferm convisă de asta, iar drumul spre viceversa era ca şi convingerile mele!

………………………………………………………………………………………………

Aşa că, precum îţi fi experimentat şi voi, la mine a venit o vreme, când întrebări ale existenţei şi-au făcut bine simţită prezenţa în viaţa mea cotidiană, monotonă, gri-cenuşie, pe pilot automat… iar pot ajunge la o sumendenie de catalogări. Şi ce să fac – să-mi plâng de milă, nu? Că toţi ştiu numai eu nu, că toţi fac ce vor numai eu nu, toţi au numai eu nu am… brrr, mi-am zis, ce naiba, adică eu mă întreb despre profunzimea mea, a sufletului meu nemuritor şi eu găsesc cică în loc de răspunsuri, alte întrebări care mă ajutau să… intru şi mai mult în zona crepusculară. Hmmm, deci asta trebuie să fie o capcană! Bine, bine capcană, dar cine face capcana asta?…

Până „să-nţeleg” ceva ce nu era de înţeles, ci de simţit, a trecut o vreme, timp în care căutările mele, în ce mă priveşte, au fost suficiente fundături, dar… din care am ieşit şi am reluat calea simţirii, a trăirii, nu a înţelegerii logice, a minţii umane, iar ea a fost şi este o creatoare de capcane, care mai de care mai perfide, dacă… nu ştii cum să i te impui.

mare_1223_0712060745

Şi acum, cum crezi tu că ar fi viitorul tău, dacă, ai decide ca, începând din acestă zi, toate părerile tale personale, despre orice, să nu aibă nici o importanţă? Adică, toate etichetele pe care le-ai confecţionat de-a lungul timpului, să le faci să dispară, ştii aşa ca Samatha când dădea din nas :-)

Dacă tot am ajuns în acest delicat punct, eu zic, pentru început, să purcedem prin a face un mic şi totodată foarte important exerciţiu, un exerciţiu de conştientizare a ceea ce eşti, ce ai şi de unde ai! Toate sunt daruri!

Trageţi adânc aer în piept şi apoi să-l expiraţi încet, conştientizând pas cu pas, cum acea tragere de aer în pieptul tău a umplut plămânii, apoi a trecut mai departe, oxigenându-ţi tot corpul, readucând viaţa în corpul tău! Urmăreşte cu ochii minţii, cum ajunge să pătrundă acea suflare, prin cea mai mică celulă din corpul tău. Ei, ce spui, îţi place? Cum te simţi acum?

Şi acum te invit să răspunzi la câteva întrebări simple:

  •      Simţi cumva că oxigenarea corpului e diferită faţă de dinainte de exerciţiu?

  •      A venit cineva vizibil la tine cu o pompă şi a pompat oxigenul să-ţi circule prin vene?

  •      Oare corpul tău funcţionează doar dacă tu eşti conştient să respiri?

  •      Dar atunci când adormi, cine face ca tu să revii la viaţă în fiecare dimineaţă?

 

…această poveste va continua, însă până una alta, fă exerciţiul şi împărtăşeşte cu noi această experienţă.

zen_childhood

P.S. – Dă like şi share dacă-ţi place şi crezi că asta îi va prinde bine şi unui prieten de-al tău, care experimentează şi el starea 

EU SUNT :-),

şi nu uita să laşi răspunsul tău mai jos, chiar îţi mulţumesc pentru asta!

Gabriela

Categories: Căsuţa cu poveşti

21 Responses so far.

  1. Loredana spune:

    Gabi draga,am facut exercitiul:) si a fost Mai patrunzator ca niciodata. Multumesc ca m- ai facut constienta(Inca o data) de ceea ce suntem singuri capabili sa facem noi insine, si Mai ales ca TOTI PUTEM!

    • gabriela spune:

      Cu toate ca stim si le-am auzit de atatea ori, vine o data cand totul pare altfel, cand de fapt totul e privit cu alti ochi, deoarece observatorul este din alt unghi al opiniei sale!
      Ma bucur enorm ca am reusit sa-ti readuc increderea ca a reusi e doar o alternativa, da-ti frau liber la tot ceea ce esti!!! :*

  2. Aurora spune:

    Draga Gabriela,

    Tot ce scrii in articol este minunat.Sufletul de copil trebuie scos la suprafata.Exercitiul propus este pe cat de simplu, pe atat de eficient.Eu practic de mult timp acest exercitiu, meditatia.

    Transmitand intr-o forma frumoasa experienta personala,pot deveni mai multe persoane constiente de propria persoana, de „cine sunt eu”.

    • gabriela spune:

      Mulţumesc de vorbele frumoase! Fie să reuşim să dăruim din noi acea parte care trebuie dăruită celor care au nevoie de ea! :-)

  3. Ildi spune:

    Gabriela,

    Iti multumesc pentru tot ce scrii.

    Este foarte fain sa constientizezi aici si acum…, o experimentez zi de zi, de atunci ma simt implinita si fericita.

    Cu drag, Ildi.

    • gabriela spune:

      Ildi, iti impartasesc acelasi sentiment.
      Ma bucur sa stiu ca si tu ai dovada ca e posibil „sa fii” nu doar „poate o sa fiu”!

  4. Alexandra spune:

    Foarte frumos articolul, plin de inspiratie si care m-a dus cu gandul la amintirile din propria-mi copilarie.

  5. Dana spune:

    Gabriela, multumesc ca m-ai facut sa retraiesc minunile copilariei. Vreau si eu un nas ca al Samanthei, atunci sa vezi magie. Mi-e dor de copilarie…

    • gabriela spune:

      Ai tot dreptul să revii în copilărie, tocmai ai făcut un prim pas spre ea. Bine ai venit!
      Apoi cu Samantha ori fără, tot magie e! :-)

  6. GG spune:

    Inspiratie si expiratie copilareasca…va genera vitalitate. Felicitari!

  7. criss spune:

    Eu imi iubesc copilaria si de fiecare data cand vreau sa ma simt bine si in siguranta…devin din nou copil.

    • gabriela spune:

      E aşa frumos, căci cu toate că corpul uitându-ne-n oglindă ne-ar spune cu totul altceva, să fim capabili să redevenim copii!

  8. Doina spune:

    Felicitari! Daca uitam copilul din noi ne taiem radacinile. Eu asociez copilul din mine cu inocenta, cum as putea sa nu o iubesc?

  9. simona chis spune:

    E SIMPATICA POVESTIOARA TA SI ORICARE DIN NOI AM TRECUT PRIN MIRIFICA VIRSTA A COPILARIEI .
    SA FIM COPII PT INCA O ZI AR FI MINUNAT .

    EXERCITIU DE RESPERITATIE E FOARTE UTIL :PT CA AERUL SAU PRANA CUM I SE MAI SPUNE NE AJUTA SA EXISTAM .

    NOI RESPIRAM SI DACA NU DAM IMPORTANTA ACESTUI LUCRU DAR AR FI BINE SA O FACEM CORECT.SUNT ATITEA TEHNICI DE RESPIRATIE CARE NE AJUTA SA TRAIM MAI BINE .

    • gabriela spune:

      Ma bucur ca te-ai regsit in pasii copilariei mele :-)

      Partea cu respiratia e foarte utila mai ales atunci cand ai impresia ca esti intr-un punct din care nu mai poti pleca, iesi…

    • gabriela spune:

      Ma bucur ca te-ai regasit in pasii copilariei mele :-)

      Partea cu respiratia e foarte utila mai ales atunci cand ai impresia ca esti intr-un punct din care nu mai poti pleca, iesi…

  10. […] Foto: traiescliber.ro […]


Sponsors