No public Twitter messages.
Posted by gabriela Posted on Oct - 01 - 2013

Redefineşte-ţi fericirea

Începând din fragedă copilărie, ne construim o înţelegere despre

ce înseamnă FERICIREA…

diary-writing

Primele sentimente pe care le „învăţăm” sunt „fericit” şi „trist”… pe care mai apoi le recunoaştem şi le exprimăm.

Tocmai, pentru că fiecare din noi îşi interpretează diferit nuanţele sentimentelor, permitem sau nu să le manifestăm, căci poate pentru unii nuanţele vor fi doar pe tonuri de gri, în schimb ce pentru alţii, culoarea va fi din abundenţă, iar când acel copil ajunge la maturitate va accesa acele sentimente în funcţie de cât le poate percepe, de cât de limitată e definiţia fericirii sale.

Şi, să nu uităm că noi am tras concluzia definirii fericirii, atunci când eram doar un copil…

Pentru mine, personal, fericirea, e compusă dintr-o arie foarte largă de emoţii pozitive.

Şi aşa cum spuneam, mai devreme,  ea diferă de la o persoană la alta în funcţie de cum şi-a „codat” acea informaţie. Poate pentru o anume persoană, fericirea să fie activată de sentimente ce o implicare crescută cum ar fi bucuria şi emoţia, în timp ce pentru alţii, o implicare scăzută, cum ar fi starea de calm, de linişte de mulţumire, pace.

Aici, se poate adăuga un aspect foarte important al naturii noastre umane, modul cum ne alimentăm cu energie. Iar asta ne împarte în două categorii: extrovertit şi introvertit.

E posibil, ca pentru cineva care este extrovertit, să aibă tendinţa pentru o implicare mai crescută, căci altfel, simte că nu poate ajunge la fericire, în schimb ce pentru o persoană introvertită, implicarea să fie necesară a fi doar la un nivel mult mai scăzut.

Hai să recunoaştem, că ceea ce te face pe tine fericit, cu siguranţă că altei persoane, nici măcar nu-i va stârni nici uimirea, aşa că luând această referinţă, petrece-ţi timpul făcând ceva ce-ţi face plăcere, ceva care simţi că ţi se potriveşte.

Acum, ia-ţi o foaie de hârtie ori chiar şi o agendă şi notează-ţi cât de multe poţi: acele emoţii pozitive şi exemple din viaţa de zi cu zi, care simţi că te fac fericit.

Pot fi doar scurte propoziţii, ori descrie poate vreo idee, ori imagine în care fericirea e ilustrată pentru tine, de astă dată într-un mod diferit, nou, să o pui într-o altă perspectivă, lumină, fă în aşa fel încât ai lua o lanternă şi ai umbla de jur împrejurul ei. :)

Te sfătuiesc, să revizuieşti, din când în când, ce-ai scris deja şi apoi să mai adaugi şi altele noi, căci cu cât vei scrie mai multe, te asigur că vei vedea cum „harta” fericirii tale se îmbogăţeşte, căci fericirea e un fenomen de o bogăţie nelimitată.

Fericire o putem numi şi atunci când implicăm recunoaşterea faptului că, oameni fiind, suntem perfect normali să trăim întreaga gamă de emoţii, altele decât cele pozitive, aşa-zisele „sentimente negative” cum ar fi furia, frica, depresia, tristeţea, stresul, anxietatea… însă, prin lărgirea orizontului definiţiei fericirii, fiecare din noi, putem creşte posibilităţile de a trăi cât mai multe emoţii pozitive şi atfel să trăim cât mai des FERICIREA!

 Cu drag, Gabriela

Categories: Căsuţa cu poveşti

Sponsors